luni, 15 septembrie 2014

O seară cu arome de Cantus Primus la Viile Metamorfosis



Poate fiindcă nu am umblat brambura destul vara aceasta, iar am luat drumul Dealului Mare pentru o inaugurare şi chiar pentru mai mult decât atât. Prilejul, invitaţia, provocarea, bucuria călătoririi ni le-au oferit prietenii de la Viile Metamorfosis, care au dat un party inaugural la noua cramă de lângă Mizil.
Echipajul nostru a fost format ca de obicei din cei patru vestici fondatori şi din Loganul cutreierător cu care traversăm de obicei ţara şi lumea. E drum lung până la Mizil şi marele nostru noroc este că nu suntem nevoiţi să-l facem cu totul prin Vechiul Regat, că mai bine de cinci ore ne delectăm cu peisajul familiar din Transilvania. Avem autostradă pe bucăţi, e an electoral, sunt atâtea lucruri de dulce pe care ar trebui să le spunem aleşilor (care nu sunt şi ai noştri, din păcate), mda, e o lume perfectibilă. Poate că o fi şi cea mai bună dintre lumile posibile pentru români, însă pentru ardeleni şi bănăţeni nu e. Contrastul ăsta deplin între partea de Românie care aparţine civilizaţiei occidentale de sute de ani şi partea balcanică, de est şi de sud, care încă se străduieşte să ajungă acolo, în Europa, s-a păstrat în ciuda eforturilor comuniştilor de sărăcire generalizată.



Şi unde să fie mai evident acest lucru decât la Mizil? Cunosc foarte puţine oraşe mai sărmane decât acesta. Am stat într-un hotel în renovare, cu Lidl în vecinătate, ceea ce ne-a făcut şederea un pic mai suportabilă. L-am revăzut cu plăcere pe colegul de breaslă - dacă breaslă poate fi numită comunitatea condeierilor ce scriu despre vin şi vinării - George Mitea, venit de mai aproape şi mult mai documentat decât mine asupra Mizilului. Între altele, ştia şi de prezenţa lapidară în marea literatură a acestui mic oraş, dar şi de un festival de poezie local care poartă numele îndrăgostiţilor din Verona. Ce legătură poţi face însă între Verona şi Mizilul de astăzi, şi cu atât mai puţin între Florenţa şi Mizilul de astăzi, e greu de spus. Poate că afacerea Antinori în România e singura legătură de acest fel, şi e tot una prin contrast, prin contrast maxim. Căci crama răsărită în Dealu Mare şi care poartă numele Viile Metamorfosis este impecabilă, o bijuterie între alte, puţine bijuterii oenologice de acest fel din România. Ajungi la ea pe un drum în care căţeii, bicicletele şi căruţele călătoresc frumos alături de limuzine şi SUV-uri. Din goana maşinii poţi surprinde lanurile de porumb unduindu-se în vântul balcanic, iar deasupra lor se văd viile presărate de-au lungul dealurilor, cu câte o cramă de modă nouă strălucind în soarele înserării.



Inaugurarea a fost într-o seară de joi, am avut parte de microbuz care ne-a dus acolo, iar organizarea în sine ni s-a părut ireproşabilă. Câteva sute de invitaţi din lumea vinului şi nu numai au fost întâmpinaţi cu spumante la gheaţă, iar gazdele, între care s-au numărat Albiera Antinori, vicepreşedintele cunoscutei companii "Marchesi Antinori", Giancorrado Ulrich, preşedintele societăţii româneşti, şi Fiorenzo Rista, oenolog, au avut grijă să salute pe toată lumea.
Au fost prezenţi câteva zeci de invitaţi din Italia, ambasadori, oameni de afaceri, proprietari de vii, oenologi, bloggeri de vin ş.a.m.d. Noi am regăsit mulţi cunoscuţi, inclusiv de acasă, am fotografiat totul, pe Rasto în oglindă, pe Dan cu un magnum în braţe, struguri şi bunătăţi la proţap, butoaie în lumina crepusculară.
Cei prezenţi la conferinţa de presă organizată în cramă s-au bucurat de o abundenţă de informaţii, dar şi de un pahar din cel mai bun vin, Cantus Primus Cabernet Sauvignon 2009. În curte, am putut servi o mulţime de specialităţi culinare şi un prosciuto irezistibil servit de un meseriaş italian. Cât despre vinuri, am început cu cele din gama inferioară, Feteasca Regală, Rosé-ul, Merlot-ul, iar mai târziu ne-am putut bucura de o frumoasă Fetească Neagră şi de fantasticul Cabernet Sauvignon pomenit mai sus.



La plecare, am conversat cu gazdele noastre, cu Albiera Antinori, cea care în urmă cu un an ne-a acordat un interviu cu prilejul vizitei noastre la crama Antinori de la Bargino, de lângă Florenţa, şi care şi-a amintit mai ales de autorul interviului. Am râs împreună cu Fiorenzo Rista, un amfitrion simpatic şi atent, şi cu Giancorrado Ulrich, care ne-a vizitat alături de Alfred Binder în Vestik club pentru o degustare în avanpremieră. Signore Ulrich şi-a amintit că suntem non autorizzati şi a avut grijă să povestească totul despre club cu mare plăcere.
De fapt, discuţiile noastre au continuat şi la hotelul din Mizil pe care îl împărţeam cu o parte din oaspeţii italieni. Iar vinul şi poveştile au curs şi acolo până pe la trei dimineaţa, aşa cum e firesc să se întâmple atunci când ai de-a face cu inaugurări de crame. Am lăsat în urmă un chef de zile mari, cu miros de purceluş la proţap şi cu arome de Cabernet Sauvignon premium. A doua zi ne aştepta lungul drum spre casă, dar şi două neprevăzute însă minunate vizite la alte crame din zonă.



Galerie foto

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu