luni, 23 aprilie 2012

Idilă cu un Bentley într-un pahar de Aligoté


Ce legătură poate fi între un francez pursânge, o comună timişeană, un vin de lângă Iaşi şi un Bentley din 1934? Aparent, nici una. Dacă încercăm totuşi, în ciuda asocierii bizare a tuturor acestor fiinţe şi lucruri, să găsim un cuvânt cheie, care să le strângă pe toate, să le pună la un loc şi să le găsească fără greş în vastul ocean al internetului, acesta este fără îndoială flashtasting. Da, am reuşit, în ciuda ploii şi a neverosimilului situaţiei, să organizăm o degustare la garaj cu un Bentley interbelic şi cu proprietarul său excentric. Acţiunea se petrece undeva la ţară, în apropierea Timişoarei, pe drumul care tot duce către sud, trecând inevitabil pe lângă imensa rampă de gunoi a oraşului, ca să ajungă apoi în comuna Şag.  Monsieur Jean Pierre Pascal, om de afaceri francez stabilit în Banat, ţine o comoară în garaj. Despre automobilul său Bentley, el spune pasional că ar fi sa maîtresse. Metresa însă nu-şi trădează nicidecum vârsta, aceea de 78 de primăveri, şi continuă să cucerească privirile tuturor. Se părea că nu am nimerit prea bine însă cu vinul, căci rafinatul colecţionar de maşini de epocă, totodată un connaisseur veritabil, este teribil de supărat pe vinurile româneşti. Şi asta după ce a destupat mai multe sticle purtând eticheta unui mare şi cunoscut producător prezent pe toate rafturile, de la birtul rural la hypermarket-ul citadin. Nemulţumit de ce a găsit în ele şi de durerile de cap ulterioare, s-a gândit să facă o analiză chimică a vinului. Concluzia: celebrul brand era plin de aditivi şi de tot felul de bâzdâci care nu aveau ce căuta acolo. Drept pentru care omul a hotărât să nu mai consume vin de pe la noi.
Ne-am gândit însă că putem să-i alungăm supărarea şi prejudecăţile oferindu-i un pahar de vin adevărat, un Aligoté proaspăt marca Gramma. L-am deschis şi degustat cu plăcere cu toţii, suindu-ne în bolidul de curse pentru o amintire sub lumina artificală a bliţului. Tolănit pe covoraşul de la intrare, câinele lup al casei, pe numele său Ela, ne urmărea blajin mişcările de copii care se joacă vesel cu maşinuţa britanică. Admirăm bordul cu indicatorul "Petrol", pedalele cu iniţiala "B", pielea portierelor şi a scaunelor, oglinzile în care se văd siluetele noastre şi ale paharelor duse la gură. În colţul din stânga jos al bordului a fost montat prin bricolare un casetofon antic. Monsieur Pascal mărturiseşte că ascultă operă la volanul maşinii sale de curse. Un domn de modă veche!
Ne place aşa de mult noua jucărie încât nici nu mai contează că totul se petrece într-un garaj, că afară plouă fără speranţă, că n-am putut să ne bucurăm de o plimbare însorită alături de o participantă la cursa de 24 de ore de la Le Mans. Marile plăceri se ascund însă în luciul unei portiere, în detaliul unui însemn, în mirosul unei bucăţi de piele bine întreţinută. Şi în rotirea în pahar a unui vin bun, dăruit de un prieten. Cum nu există însă pasiune fără excese, vorba unui alt Monsieur Pascal, unul celebru, gazda noastră omonimă ne trezeşte din visare şi din nostalgiile interbelice cu o poveste din realitatea imediată. 

Jean Pierre Pascal luptă de ani de zile împotriva poluării criminale care stăruie de decenii în zonă din pricina rampei de gunoi a Timişoarei. Deşi autorităţile au declarat-o închisă, rampa, de fapt un deal de deşeuri, continuă să crească zi de zi, fiind alimentată cu mizerii toxice care poluează totul în jur, pătrunzând şi în pânza freatică. Privind la dezastrul de lângă el, Monsieur Pascal spune că toate acestea de care vorbim aici, hobby-urile legate de vin sau automobile de epocă, sunt prostii, fleacuri, preocupări insignifiante în comparaţie cu atitudinea ecologistă şi civică pe care ar trebui s-o avem cu toţii, în calitate de reprezentanţi mass-media şi new media. Are fără îndoială dreptate şi dovedeşte asta derulând pe tableta proprie imagini cumplite cu muntele de gunoi din apropierea Şagului, care afectează grav sănătatea locuitorilor şi ameninţă viitorul copiilor. 
Într-un fel, colina de deşeuri reprezintă un monument al nepăsării şi incompetenţei celor care conduc de prea multă vreme marele oraş şi judeţul. Tot aşa cum reprezintă o ruşine pentru meseria de vinificator vinul acela vitriol, purtând pe etichetă numele unui brand viticol celebru al RSR, în mare vogă şi astăzi, din pricina căruia Monsieur Pascal nu mai consuma vin românesc. Până acum, când l-am tentat cu acel Aligoté adus din patria sa, aclimatizat acum un veac şi mai bine şi vinificat exemplar în anii din urmă de Casa Olteanu. Şi câte argumente mai avem să-i oferim în sprijinul ideii că nu toate vinurile româneşti sunt aidoma aceluia care i-a dat dureri de cap!
O vom face la degustările Vestik, al cărui invitat este deja, împreună bineînţeles cu venerabila dar încă atât de atrăgătoarea sa metresă britanică.
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu