luni, 12 martie 2012

După o remixare inspirată la Cramele Recaş, noile vinuri din gama Castel Huniade sună bine


În felul ei, o călătorie la Cramele Recaş seamănă cu un traseu iniţiatic. Şi nu mă gândesc aici numaidecât la drumul sinuos până acolo, la curbele şi întorsăturile de direcţie, cât mai ales la felul în care amfitrionii organizează totul acasă, în cramă.
Pentru arădeni, Recaşul a devenit oarecum mai apropiat din pricina celor 33 de kilometri de autostradă care leagă (şi nu prea) Aradul de Timişoara. Am călătorit cu plăcere, la viteze despre care n-ar trebui să vorbesc aici, pe autostrada vestică pe care grupul nostru oenofil a inaugurat-o cu mult înaintea premierului Emil Boc, printr-un flashtasting de pomină. De câte ori trec cu Toyota pe sub pasarela de la Cruceni, îi amintesc Pivnicerei şi celor care se mai află în maşină că acolo a avut loc evenimentul oenologic cu umbrelă, pălării de vrăjitoare şi Solo Quinta pentru degustătorii neautorizaţi care suntem.
Cumva, graţie conceptului publicitar inventat de grupul Vestik, acela de flashtasting, vinurile Recaşului sunt asociate astfel, pentru totdeauna, pentru un totdeauna virtual, cu prima autostradă care străbate Banatul. De aceea vizita la Recaş de anul acesta, cu prilejul lansării noii game Castel Huniade, a fost cu atât mai deosebită pentru vestici. De fapt, am luat-o în doi către cramă, Pivnicera fiind cel mai iubit companion al meu, de viaţă, de vin şi de călătorie, din ultimii 22 de ani.
Un Mr. Cox impecabil ne aştepta în curte, la Curte, înconjurat de bloggeri, ziarişti, somelieri şi comercianţi Horeca, adică de oameni care au zburat peste România într-o dimineaţă rece de martie anume pentru a face cunoştinţă cu noile vinuri ale producătorului din vestul ţării. Ca un veritabil fotomodel al baricurilor, cisternelor, preselor şi decantoarelor, managerul anglo-bănăţean ne-a plimbat prin halele cramei, adevărate uzine cu miros de Merlot, Chardonnay şi Cabernet Sauvignon. Apoi ne-a scos la lumină în curtea cu utilaje şi un pic de zăpadă pentru decor, vorbind de milionul de litri de vin care s-a vândut deja în 2012, de dorita creştere a capacităţii de procesare/ciclu la 18 milioane de litri şi de alte cifre şi investiţii notate atent de anturajul invitat acolo. Mr. Cox are şarm, nici nu ştii dacă el e vedeta sau vinurile sale. Vorbeşte o română mai îngrijită decât a multor conaţionali de-ai noştri, ne plimbă peste tot, în sala de degustare, în încăperile baricurilor, unde pozează firesc printre butoaie, arborând un zâmbet publicitar. E un tur bine organizat, în crescendo, la început degustăm noua gamă Castel Huniade, care le va înlocui pe mai vechile şi consacratele Castle Rock şi V - Legend of Transilvania. Mi se pare extrem de inspirată asocierea vinurilor autohtone cu castelul timişorean, asta dă nobleţe viilor, accentuează vechimea şi tradiţia. Ideea porneşte de la data comună, 1447, care reprezintă întâia atestare documentară a viilor recăşene şi totodată anul terminării Castelului Huniade. Din această nouă gamă am degustat 8 vinuri din recolta anului trecut (Riesling, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Rose, Merlot/Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot/Pinot Noir), pentru toate gusturile şi mai ales pentru toate buzunarele, alegând pentru mine şi pentru vinoteca arădeană varianta 2011 a minunatului şi medaliatului Sauvignon Blanc de acum doi ani, dar şi cupajul de Merlot şi Fetească Neagră, un vin având acel "vino-ncoace" care te face să-ţi aminteşti de el, să-l pomeneşti şi mai ales să-l tot cumperi.
De parcă primul răsfăţ, cu vinuri şi brânzeturi, n-ar fi fost de ajuns, ne-am delectat la masa care a urmat cu specialităţi gastronomice elaborate de un maestru arădean: carpaccio cu somon, creveţi cu cremă de mazăre, ruladă de raţă cu nuci şi parmezan, vită cu cremă de trufe şi desert cu mere şi caramel. S-au deschis câteva vinuri Planeta, Robert Mondavi şi Cono Sur, prilej de conversaţie pentru Mr. Cox, care mi-a spus că i-ar plăcea să facă o "remixare" în cazul cupajelor Planeta, jucându-se cu proporţiile vinurilor. Poate că şi vinul este la urma urmei o muzică (un prieten italian al clubului Vestik spunea cu umor, într-un anume context: The wine sounds good!) şi nu depinde decât de creatorul său ca el să sune minunat, aşa cum nu a depins decât de Santana ca piesa Black Magic Woman a lui Peter Green să aibă un succes şi mai mare în remix, de parcă chitaristul latino ar fi creat-o de la bun început.
Aşa cum poate observa oricine, Mr. Cox este un gentleman din lumea vinului. Vorbeşte frumos de noii-veniţi în spaţiul oenologic, vecinii de la Petrovaselo, de Ovaş 2009, iar la masă ni s-a servit un spumant Bendis de la acelaşi producător. Am mai putut afla că managerul englez consideră că moda baricării a cam trecut şi de aceea are de gând să reducă numărul celor 400 de baricuri care pot fi numărate la cramă în prezent. Într-un intermezzo la ţigara altora, am polemizat puţin, în mod neautorizat, cu Doru Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Somelierilor din România, asupra Americii, asupra politicii corecte şi asupra... sabrării, am servit nişte excelente felii de pită cu untură, boia şi ceapă pregătite pentru invitaţi şi am fotografiat baricuri în zăpadă, prese de la 1800 şi ceva, dar şi apusul albicios care cuprindea o parte a viilor.
A venit apoi vremea limpezirii gândurilor după festin, printr-o vizită cu microbuzul şi cu jeep-ul prin vie. Am recunoscut un anume lot de Cabernet Sauvignon vizitat în urmă cu peste un an, dar şi dealul pe care se află Negrul de Drăgăşani la al cărui cules am asistat în 2010. De sus, crama se arată ca un castel de modă nouă dispus inspirat într-o geometrie molcomă cu vii, pădure şi stâlpi de tot felul la baza cărora se topeşte ultima zăpadă a anului. Un autobuz de copii ne taie calea, ducând micii pasageri în satul Herneacova. Într-un fel, şi noi suntem acum la şcoală, iar profesorul Mr. Cox, are timp să le explice tuturor câte sute de hectare ne înconjoară, cum se face protecţia viilor împotriva iepurilor şi în ce zonă se va extinde producătorul-emblemă al Banatului. De la Teacher mai aflăm că societatea Cramele Recaş a cumpărat 22 de hectare de vie la Miniş şi că ţinta în zonă se apropie de 200 ha. Fotografii pozează via, un Costi Duma inoxidabil aterizează şi el de la Timişoara, luându-i lui Philip Cox cele mai grozave portrete digitale. Ne întoarcem cu toţii la cramă pentru degustarea finală, cu vinuri din gamele superioare. Cocoşul rebranduit se numeşte acum Cocoşul dintre vii şi cuprinde vinuri din 2011: Sauvignon Blanc, Dry Muscat şi Pinot Noir. Am mai încercat, din acelaşi an, Sole Fetească Regală şi Sole Chardonnay, Solo Quinta şi Fetească Neagră din gama La Putere şi, la urmă, Cuvée Überland 2009 şi 2011. M-am îndrăgostit iremediabil de Feteasca Regală, e un vin uşor de recunoscut, contrariant de el însuşi. În plus, sunt gata să-mi umplu arcadele vinotecii cu Überland-ul 2009. Un vin mare, care poată să şadă alături de Cuvée Charlotte în colecţia mea şi pe care l-aş prezenta oricând cu mândrie unui connaisseur din străinătate drept una dintre reuşitele oenologie româneşti.
Între două pahare de vin, am conversat cu Mr. Cox, cu directorul comercial Ciprian Roşca, dar şi cu prietenii de la Vinul.ro, Cezar Ioan, Vali Ceafalău şi Horia Hasnaş, cu bloggerul de Cluj Mihai Oprea şi cu George Mitea, reprezentantul în Vest al celor mai îndepărtaţi bloggeri din Est.
Cândva, aici, între colinele Recaşului, va exista un hotel cu sală de conferinţe şi cu toate utilităţile necesare unui turism viniviticol de plăcere ori de specialitate. Înainte de plecare, Mr. Cox îmi dezvăluie secretele succesului în cazul Cramelor Recaş: experienţa şi vechimea pe piaţă, maleabilitatea în relaţia cu clienţii (asta implică la nevoie şi schimbarea etichetei), absorbţia 100% a fondurilor europene, crearea unor vinuri destinate tuturor segmentelor sociale, adică tuturor gusturilor şi buzunarelor. Poate că le ştiam deja. Eu cred însă că o altă explicaţie a succesului constă mai ales în aura acestui om. Toate celelalte s-au aşezat firesc în albia lor, cifrele, target-urile, unităţile de producţie, via şi vinurile, în jurul dirijorului care rosteşte pe româneşte, în ritm englezesc, cuvintele facerii şi ale transformării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu