joi, 30 decembrie 2010

Despre ciute, vin şi maladia rară a cunoaşterii

Cuvintele au îngheţat pe solul iernii, şiraguri de poveşti, de trăiri, de gânduri neîmpărtăşite; a nins peste litere şi peste geografia cuminte cu vii şi păduri în care ne trăim decăderea şi splendoarea. Invidiile, lăcomiile, meschinăria şi ura au fost îngropate într-un strat gros de zăpadă, ca nişte aluviuni peste care un observator mai bun şi-a aşternut imacularea. Sălbăticiunile lasă urme în stratul de alb, amuşinând iarba neîngheţată, mugurii neplesniţi ai viei şi ai pomilor, ai bucuriei vegetale.
În crame dorm vinurile liniştite ale anilor care au fost, din baricuri se strecoară afară prin uşiţele microscopice ale lemnelor şi ale cepurilor djinul elegant al Cabernet Sauvignon-ului, duhul valah al Feteascăi Negre, spiritul étranger al Syrah-ului.
Aş vrea să ne numărăm mereu printre trăitorii clipei, să savurăm gusturile a 1001 de vinuri din câte 1001 de nopţi care încă nu au trecut. Să facem asta neremuneraţi, cu suflete de risipitori, nu de negustori, călătorind prin lume şi marcând uşile hanurilor cu rune simpatice, care dezvăluie la lumina lunii mesajul Est! Est!! Est!!!
Desigur, lumea întreagă nu funcţionează astfel, câte priviri trebuie să bifezi statistic pentru a descoperi în sfârşit conştiinţa din ochi, semnul nobleţei şi al înţelegerii? Şi câte mii de kilometri, şi câte mii de mile trebuie să străbaţi, prin deşertul sărăciei ancestrale, al mitocăniei şi vulgarităţii, pentru a găsi în sfârşit un prieten adevărat, adică vinul cel bun al existenţei?
Mi-ar plăcea să comand cândva un palat de gheaţă Cioplitorului necunoscut de la Pol, să-mi deseneze în el, în spaţiul său translucid, firide în care să aşez marile vinuri, cele pe care nu te înduri să le sorbi şi nu te mai saturi să le contempli, care-ţi ajung în integritatea lor neatinsă, doar adulmecată, presimţită, închisă în primul strop cu puterea întregului.
Mi-ar plăcea să aşez în hanul de gheaţă toate obiectele şi fiinţele care nu încap în cuvinte, Şeherezada inspiraţiei, tirbuşoanele cu care poţi sfredeli în căutarea adevărului, dopurile impregnate cu parfumul paradisului, chimiile şi alchimiile taninilor. Să vă invit la un concert de tăcere, de împărtăşire, la o rugă sub bolţile de gheaţă deasupra cărora tronează chipuri sfinte pe care vă străduiţi să nu le vedeţi, modelele la care vă închinaţi dar pe care nu le urmaţi niciodată.
Şi-apoi să vă destup toate şampaniile, toate vinurile albe, rosé, roşii şi licoroase, să vă spun ceva de dulce, ca şi cum într-o clipă şi-ntr-o ispită ar fi posibil să vă molipsiţi de maladia rară a cunoaşterii într-atât încât să puteţi fi mirosiţi de la o poştă drept exploratori excentrici ai spiritului. Aş elibera în aer virusul serafic al iniţierii, culori şi odori şi limpidităţi nemaisimţite, aşa, într-un acces de nevinovată mărinimie. Sigur, nu pot spera în eradicarea prostiei şi-n general a acelui spirit meschin care-i face pe oameni să se comporte ca nişte cârtiţe, de parcă a doua zi ar veni pe pământ marea foamete şi ei se văd nevoiţi să strângă mereu în cămară o anumită plusvalorare, pensia de viaţă lungă, certitudinea materială a fiecărei clipe, într-un mod atât de comic, precum Chip şi Dale în timp ce umplu scorbura copacului cu nuci şi alune pentru totdeauna. Dar cel puţin aş putea spera într-o oarecare metamorfoză, într-o oarecare desprindere de tărâmul sigur al obişnuinţei.
Poate că din când în când ar trebui să ne închipuim că suntem altceva, că încăpem în piei de ciute şi căpriori, în sălbăticia nesfârşită, liberi de socotinţele umanităţii şi totuşi rătăcind prin viile îniernate ale marelui vânător în cătarea căruia ne aflăm cu toţii. Acolo e casa pământului, rădăcinile extrag seva, mugurii se pregătesc să se nască, frunzele stau să erupă, fructele se insinuează ca nişte embrioni gata de coacere, culegătorii ascut tăişurile, presele sunt pregătite de stoarcere, oenologii exersează proporţiile cupajelor, iar vinul lui 2011 e gata să fie. Ne va face el oare mai buni?

Notă. Am împrumutat imaginile cu pom îniernat/înflorit şi ciute în vie din colecţia foto a dnei Iulia Chelaru, care stăpâneşte alături de soţul său o vie minunată din Valea Călugărească. Îi rămân recunoscător pentru ospitalitate şi generozitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu