luni, 14 august 2017

Reportaj la pahar în Mitteleuropa (III). Brixen sau Bressanone, cum vă place


Când am ales Tirolul de Sud ca destinație de vacanță, festivalul de vin de patru ore de la Brixen a fost atracția principală. Ni s-a părut contrariant de fain să organizezi un festival pentru câteva ceasuri, pe o stradă a unui orășel medieval dintr-o foarte activă zonă viticolă situată într-o bucățică de Austrie italiană. Și cum ne doream să participăm, întregul traseu a fost organizat în funcție de asta. Cine a vizitat zona, poate înțelege cât de inspirat este motto-ul Vom Berg ins Glas/ Dalla montagna al calice (De pe munte în sticlă) sub care se desfășoară, de vreo 12 ani, acest festival. Și mai poate aprecia altfel fiecare licoare servită, mai ales dacă vine din zone mai însorite și mai darnice ca terroir cu via, cum ar fi România, de pildă. Căci vinurile südtiroleze, ca de altfel cele austriece și nemțești și elvețiene, vinurile germanice, dacă putem folosi acest cuvânt, sunt de obicei foarte acide și bune de învechit, fără să aibă totuși complexitatea celor latine ori de Lume Nouă. La maturare însă pot oferi cele mai frumoase surprize, căci sunt făcute de meseriași dedicați, din vie și până în cramă, de pe munte până la crearea licorii din sticlă. Și cine scoate vinuri mari în Südtirol nu poate să vinifice altfel decât sublim și în țări mai însorite, acolo unde Dumnezeu a fost mai darnic cu viile și cu pământul, complotând alături de oenolog și făcându-i mai ușoară munca. 

 
Așadar Brixen, ceasurile după-amiezii, orășel medieval cu 20.000 de locuitori, pod peste ape repezi, munți în zare, clădiri străvechi și străzi strâmte, turle cu orologii și ceasuri solare care funcționează neîntrerupt de multe sute de ani, o mare piață cu dom și mitre pontificale, madone pe clădiri, firme multiseculare, cu un arbore de vie centenară în fața unei clădiri din colțul pieței, nu departe de palatul episcopal numit Hofburg. E foarte cald, avem la dispoziție câteva ceasuri pentru prânz, ședințele foto, plimbare, răcorire, pierdere de vreme. Pe la șase și un pic, începe agitația pe strada cu arcade, cu portici din centrul istoric, acolo unde cei 17 producători de vin locali încep să mute butoaie, să desfacă baxuri, să pună sticlele la gheață, să pregătească frapiere. Alături de ei, alți producători de brânzeturi, mezeluri și alte bunătăți din zonă și din întreaga Italie ocupă standurile puse la dispoziție de primărie. Municipalitatea este organizatoarea evenimentului iar fondurile rezultate (numai pentru vin, participarea costă 15 euro, garanția pentru paharul marca Schott-Zwiesel fiind de 5 euro) sunt folosite pentru nevoi comunitare. Un ochi atent a putut aprecia la câteva mii de persoane participarea la festival. Între producătorii prezenți pe pliantul dedicat evenimentului am regăsit: Stiftkellerei Neustift, Kofererhof, Strasserhof, Pacherhof, Manni Nossing, Villscheiderhof, Kuenhof, Taschlerhof, Garlider, Gumphof, Bessererhof, Rienlingerhof, Weingut Ebner, Wassererhof, Rockhof, Spitalerhof și Eisacktaler Kellerei.
 
Ne pierdem în mulțime, lăsându-ne în voia plăcerilor bine știute: degustăm zeci de vinuri, intrăm în vorbă cu zeci de oameni, găsim valori comune, povestim de Transilvania... Majoritatea vorbesc engleza, foarte puțini italiana și doar la cerere, câțiva sunt cam reci când își dau seama că au de-a face cu niște turiști, de parcă nu s-ar aștepta, cu ai lor e mai plăcut totul. Cei mai mulți însă te îmbie cu vin și fac față cu brio valului de solicitanți care tot crește spre seară. Claudiu are grijă să ne aprovizioneze cu platouri pline de bunătăți: speck-uri de top, brânzeturi care se topesc în gură, prosciutto cu gust sublim. Ai senzația că tot orașul se înghesuie pe strada arcadelor pentru a savura vinurile proaspete ajunse de pe munte direct în sticlele bine răcite din frapiere. E  plăcut totul, găsim vinuri din soiuri locale ori des cultivate în zonă cum ar fi Kerner, Sylvaner, Grüner Veltliner, St. Magdalener, Lagrein, Gewürztraminer, Zweigelt. La lăsarea întunericului, sunetul chitarelor dintr-un capăt de stradă încheie o seară minunată. Nu am uitat să ne pozăm pentru albumul de familie al clubului cu prietenii noștri de-acum de la Stiftkellerei Neustift, pe nume Celestino Lucin, Urban von Klebelsberg  și Elias Holzer, dar și cu un angajat al primăriei, în uniforma sa inconfundabilă. În două mașini, ne întoarcem târziu către Hotelul Zur Linde, hanul nostru pentru două nopți.
 
A doua zi se face de plecare, avem de traversat Tirolul de Sud și pe cel de est, dar și Styria pentru a ajunge din nou la Bad Blumau, unde ne așteaptă alți doi prieteni din club veniți de la Viena. Pe drum, peisaje de vis, gps-ul ne ocolește pe sus, departe de aglomerația șoselei principale, priveliștile montane sunt o încântare. Oprim la Graz, la un restaurant de top, pentru prânz și altă degustare, cu vinuri selecționate din vinoteca proprie a localului. Am avut grijă să servim un imens Wiener Schnitzel, adică un șnițel de vițel, dar și un Sauvignon Blanc în deschidere și un Blaufränkisch asortat mâncării, vinuri provenite de la cunoscuți producători austrieci. Altă poză de grup, mai avem de condus trei sferturi de oră până la pensiunea Teichhof Samwald și vreo două ceasuri până să ne bălăcim iar în apele termale ale băilor lui Hundertwasser, ușor euforici după câte un pahar de Grüner Veltliner servit pe terasa restaurantului. 
În ultima zi, duminică, am pornit către casă, pe la Szombathely, pe autostrada parcă construită pentru noi, pe lângă Budapesta către Szeged, unde am oprit pentru a ne potoli foamea la Fehértói Halászcsárda, o cunoscută pensiune cu restaurant foarte frecventată de românii care se întorc în țară. Seara, ajunși la Arad și Timișoara în mijlocul unei canicule de sfârșit de iulie, am putut bifa în jurnalul afectiv al clubului una dintre cele frumoase ieșiri făcute vreodată. Cuvintele se sfârșesc aici, restul poveștii îl vor spune sutele de fotografii din cele șapte albume foto ale acestei minivacanțe mitteleuropene.
 

marți, 8 august 2017

Reportaj la pahar în Mitteleuropa (II). A opta minune a lumii: Abbazia di Novacella


Südtirolul este astăzi o regiune autonomă, una dintre cele mai bogate zone ale Italiei. Locul înflorește grație seriozității oamenilor și a unui turism trepidant. Dar totul pare mai mult nemțesc decât italian și acest spirit este vizibil pretutindeni. De fapt, orice inscripție e bilingvă și în această parte de lume comunici mai ușor și mai eficient în germană decât în italiană. E firesc de vreme ce peste 60% din jumătatea de milion de locuitori ai provinciei sunt vorbitori de germană, în timp ce puțin peste 20% vorbesc italiana. Această lume pașnică și prosperă a avut parte însă de o istorie zbuciumată, câștigându-și autonomia abia în anii ’70, după un arbitraj internațional. Tirolul de Sud fusese prilej de mândrie pentru Mussolini, al cărui mult mai mare aliat Hitler nu a revendicat niciodată micul teritoriu numărând pe atunci 150.000 de locuitori vorbitori de limbă germană, anexându-l pentru câțiva ani abia când dictatorul italian a căzut. Localnicii au avut de ales dacă să rămână ori să fie relocați în... Crimeea, pe fondul unei utopii de război care a luat sfârșit în 1945. Urmașii lor, împreună cu italienii locului și cu cei care au fost colonizați în Alto Adige (numele italian al acestei provincii care cuprinde și zone cu populație preponderent italiană), au creat aici după război și după o perioadă de tensiuni care au culminat cu acte teroriste soldate cu pierderi de vieți omenești, un model de conlocuire pașnică și o bunăstare economică la care pot râvni multe regiuni ale lumii.


Numele localităților în variantele italiană și germană diferă adesea foarte mult. Astfel, Rio di Pusteria, comuna unde ne-am cazat, se numește Mühlbach pentru vorbitorii de germană. După vorbă, după port, după arhitectură și spirit, localitatea e mai mult nemțească, mă rog, austriacă. Coincidență: un Mühlbach am avut și noi cândva pe actualul teritoriu românesc, doar că acest oraș se numește Sebeș în zilele noastre. Hotelul Zur Linde e plasat strategic pentru ochiul care admiră, îți oferă o minunată panoramă montană printre florile îngrijite ale balconului. Pe holuri, prin încăperi, totul e scris în germană. Alegem să ieșim la restaurant, în piața cu biserică și câteva restaurante și drum care urcă printre clădiri străvechi, ce și-au păstrat porțile multicentenare, ferestrele cu șolocaturi, amintirile unei îndelungate epoci habsburgice. Gustăm Grüner Veltliner-uri și Riesling-uri și câte un Lagrein ori Müller-Thurgau, vinuri din soiuri cultivate în zonă, cu bună aciditate, însă nu atât de expresive în toate ale lor. Seara, la un mic monument de lângă biserică, aflăm amănuntul esențial că fostul papă Ratzi, Benedict al XVI-lea, are legături südtiroleze, familia maternă avându-și originile în Rio de Pusteria/Mühlbach (Pârâul Morii, dacă ar fi să traducem în română numele german al localității). 

În a treia zi, vineri, avem un program încărcat: vizită la abația augustiniană Novacella/Neustift, lăcaș fabulos al provinciei, „a opta minune a lumii”, după cum se prezintă singură pe frescele cu minuni ale unei fântâni, dar și participarea la festivalul de seară din Brixen Incontro Vino”, programat între orele 19 și 23. Și dacă tot ne-am reunit cu Il Padrino Alex și cu nașa Sorina, am plecat în opt cu două mașini către abbazia, pentru a-i vizita biblioteca, biserica, sala de degustare, magazinul și viile pe care le deține în vecinătate, dar și pentru a-l cunoaște pe Celestino Lucin, prestigios enolog italian care este și consultant la crama transilvană Villa Vinèa. Ajungem în zece minute la fața locului, un peisaj de stampă ne întâmpină, viile sunt lucrate impecabil, vechile clădiri cu turn și cu turle  ale lăcașului se ivesc dintr-o mare de verde, un monument modern tronează la intrare iar un faun alb dintr-o curte învecinată ne privește aproape uman cu ochii săi de sticlă. Până să ne vedem cu Elias Holzer, student și PR ad-hoc al instituției monahale, pătrundem în magazinul vast de la intrare, care oferă vinuri din soiuri specifice zonei, cum ar fi Sylvaner, Lagrein, Grüner Veltliner, Pinot Grigio, Müller-Thurgau, St. Magdalener, dar și tot felul de produse locale, suvenire perfecte pentru cei dragi. Elias apare și ne duce prin vii, explicând, povestind, arătând. Lăcașul fondat pe la 1140 este înconjurat de vii, unele proprii, cu soiuri albe, toate irigate prin picurare, unele cocoțate pe terase îngrijite, având pe fundal munți maiestuoși. Amfitrionul nostru are grijă să ne poftească apoi în sala de degustare a abației, unde ne toarnă pe rând șapte dintre cele 25 de vinuri îmbuteliate în cadrul celor trei colecții ale cramei Abbazia di Novacella/Stiftskellerei Neustift: Classic, Praepositus și Dessert. Savurăm astfel Sylvaner 2016 Classic, Sylvaner 2016 Praepositus, Kerner 2016 Classic, Kerner 2016 Praepositus, Lagrein 2016 Classic, Lagrein Riserva 2013 Praepositus și Moscato Rosa 2015 Praepositus. Am ales pentru noi, vesticii, excepționalul Sylvaner Praepositus, Lagrein Riserva din aceeași gamă și vinul de desert, deși toate produsele au calitate și oferă plăcere degustătorului împătimit. 
Se face apoi ceas de vizită în biblioteca abației, în biserică și în muzeu. 96.000 de volume se găsesc la un loc în vastele încăperi ale unei biblioteci care, chiar dacă barocă, amintește, prin structură și atmosferă, de scena romanului Numele trandafirului al lui Umberto Eco. Ghidul nostru e o doamnă foarte fermă, care are grijă mereu să se încadreze în program. Așa că nu apucăm să căscăm ochii prea mult la vechile cazanii augustiniene, la imensele tomuri cu compoziții muzicale. Intrăm apoi în biserică, un monument baroc extraordinar de bine îngrijit, care arată ca nou după șirul de renovări suferite. Cu un picior ieșind, la propriu, afară din mit, un personaj al unei fresce murale este detaliul care face diferența și toată lumea îi pozează condurul fizic care transformă planul în spațiu, grație unui capriciu artistic. Muzeul ne întâmpină cu alte comori, arcade străvechi strășuiesc calea, grupul numeros de turiști lasă să scape câte o exclamație admirativă. Un atlas terezian al Südtirolului ne amintește fără putință de tăgadă cui a aparținut nordul Italiei înainte și după 1700. Mai vedem multe și vechi instrumente de măsurare a lumii fizice, iar atlasele și cărțile de știință în aceeași limbă germană ne oferă o imagine plină de acuratețe asupra lumii de altădată care a clădit lumea de azi. 
 

La ieșire, facem cunoștință cu Dott. Urban von Klebelsberg, administratorul abației, și cu Celestino Lucin, enologul cramei și totodată enologul anului 2009 în Italia, cel care deține și funcția de consultant al cramei mureșene Villa Vinèa. Celestino ne găsește la masă, în curtea abației, la un pahar de Sylvaner. Și ne înțelegem în italiană, atât cât poate fiecare. Cât despre întâlnirea cu Urban von Klebelsberg, putem spune că a fost vorba totuși de o revedere, căci ne mai intersectasem, fără să știm, la party-ul inaugural al cramei Villa Vinèa, în 2012, când domnia sa făcea parte dintr-un grup mai mare de südtirolezi invitați de patronul Heiner Oberrauch. După un desert reușit și o cafea ristretto, onorăm cu plăcere invitația lui Celestino de a vizita noua cramă a abației, o investiție în curs de finalizare, de mai multe milioane de euro, derulată cu ajutorul fondurilor europene. 
Noua vinărie, care completează o mai veche clădire, e vastă și va avea parte de toate avantajele tehnologiei moderne: zeci de cisterne de inox, baricuri și toneaux-uri, budane locale recondiționate, laborator nou-nouț, linii de îmbuteliere performante etc. etc. Citim bucurie pe fața oenologului profesionist care elaborează vinuri de vreo trei decenii și pe cele ale cramei, de două. Ne explică și ne arată tot-tot-tot, muncitorii umblă cu scări și fac retușuri, planurile sunt la vedere, totul se apropie de finalizare. Am fost întâmpinați aici cu aceeași căldură, dar și cu respectul de care am avut parte în vizitele la alte crame importante din Italia, cum ar fi crama Antinori de la Bargino, din Austria – Domäne Wachau, din Bulgaria – Bessa Valley, dar și la crame din România, dacă ar fi să enumerăm doar o parte dintre acestea: Viile Metamorfosis, Avincis, Casa de Vinuri Cotnari, Prince Știrbey, Crama Bauer, Cramele Recaș, Villa Vinèa, Balla Géza, Elite, LacertA, Gramma, SERVE, Nachbil, Oprișor, Clos des Colombes, Petro Vaselo, Domeniul Vlădoi ș.a.
Un selfie și o fotografie de grup completează întâlnirea noastră, un italian și opt români zâmbind din rama unui viitor autograf care va fi plasat pe pereții clubului o dată cu prima degustare de Villa Vinèa organizată la Arad în prezența lui Celestino Lucin. Și ziua nu numai că nu s-a terminat astfel, dar nici nu a început, de vreme ce ne aștepta un prânz în Mühlbach și un festival de vin la Brixen sau Bressanone, cum vă place.

 

Galerie foto: Abbazia di Novacella, Austria și Südtirol pe drum, Austrii de tot felul, Bad Blumau iar, Brixen, Crama abației, Mühlbach

duminică, 6 august 2017

Reportaj la pahar în Mitteleuropa (I). Magie și Blaufränkisch la Bad Blumau


 Ce poți să faci în patru zile, în trei țări mitteleuropene, dacă ești pasionat de vin și de călătorii cu fir roșu, alb sau rosé? De pildă, să iei de două ori masa în Ungaria, la dus și întors, la restaurantele de la Lajosmizse și la pensiunea pescărească Fehértói de lângă Szeged. Să dormi două nopți la Bad Blumau lângă spa-ul de cinci stele al lui Hundertwasser și să te bălăcești de nenumărate ori în Vulkania. Și tot acolo, să guști Blaufränkisch-ul casei, să te pozezi cu broscoiul-ceas, să faci ședință foto în halate albe, să deguști cârnații locului și câte și mai câte... Apoi să treci în  dtirol, în mica Austrie a Italiei, pentru un tur al orășelului unde șezi, pentru o vizită la o abație cvasimilenară și pentru un festival de vin organizat pe strada unui burg plin de șarm. Am uitat ceva? Foarte multe, poate doar memoria aparatului foto este cea care rezistă, încercând să spună pe larg poveștile ale căror personaje suntem, în care ne strecurăm parcă mânați de o forță irezistibilă, de plăcerea de a ne trăi viața ca pe o călătorie, alături de cei care împărtășesc aceeași chemare.
 
Înainte de caniculă și de o altă degustare cu spumante, am zis să ne oferim un miniconcendiu prin părțile noastre de Europă. Am plecat cu trei mașini pe căi oarecum diferite, dar care traversau Ungaria, Austria și nordul Italiei, având să se reunească apoi la o pensiune din Mühlbach/Rio di Pusteria, comună din Südtirol sau Tirolul de Sud, cum vrem să-i spunem. În această provincie autonomă italiană dibuisem, tot căutând pe net, un festival local de vin. Brixen Wine Festival reunește, în orașul omonim, aproape douăzeci de producători locali de vin, durează patru ore și se desfășoară „la arcade”, pe o stradă comercială din centrul urbei.  

Miercuri, traversam Ungaria, după o masă copioasă la Lajosmisze, însoțită de un Áldás Egri Bikavér 2015 de St. Andrea, vin asortat meniului. A fost o zi stranie, cu furtuni răspândite pe toată întinderea pustei, cu nori de o frumusețe periculoasă, cu șiroaie de apă pe autostradă. Constructorii maghiari au avut înțelepciunea să realizeze în ultimii ani, parcă și pentru noi, o nouă autostradă spre Austria, care leagă Budapesta de Szombathely, via Győr. Așa că drumul până la Bad Blumau, unul dintre cele mai spectaculoase complexe termale din lume, durează cinci ore pentru arădeni. La pensiunea la care tragem de vreo 8-9 ani încoace am găsim parcarea plină de mașinile undițarilor care participau la un concurs de pescuit desfășurat pe balta proprietarului. O veste tristă ne întâmpină, doamna casei s-a prăpădit subit în primăvară, toate sarcinile administrării pensiunii fiind preluate de soț și de fiica de 18 ani. 

În băi, aceeași magie ne cuprinde simțurile, când executăm ritualul drumului pe aleile cu pomi care poartă nume, cu țarcuri de oi, cu râul Sagen care curge curat în albia lui către un fluviu neștiut, cu clădirile înecate de verdeață, iluminate parcă și de o strălucire interioară a unui spirit care nu va părăsi locul niciodată. Apoi urmează ritualul îmbrăcării halatelor albe, al potrivirii ceasurilor cu care ne plătim plăcerile oenologice și gastronomice. Și cufundarea în apă, în dreptul tuturor jeturilor care izbucnesc după un program bine cunoscut, când tocmai se aprind focurile de pe marginile piscinelor și fiecare înoată în voia lui în această splendoare pe care un arhitect genial a lăsat-o moștenire lumii. O duduie își duce în brațe iubitul peste tot, el devine aproape imponderal în baia termală, ca un prunc ce și-a uitat dimensiunile, plimbat de mamă într-o apă protectoare având temperatura placentei. Suntem șase cu toții, Claudiu și Adela au venit într-un Mercedes vintage, iar acum savurează pentru întâia oară întâlnirea cu Bad Blumau. Cu Alex și Sorina ne reunim a doua zi în Südtirol, căci ei au plecat tot miercuri spre Viena, purtând de grijă unei ființe dragi. Chiar dacă ne lipsesc destui prieteni, în ultima zi a călătoriei vom reuși totuși să ne strângem vreo zece pe marginea piscinelor de la Bad Blumau, la un pahar de vorbă și de vin. 
Austria e superbă pe drum, îți oferă, chiar și pe autostradă, niște peisaje unice, îngrijite după standarde chezaro-crăiești. Munții par îmblânziți datorită cabanelor și bisericilor cocoțate la sute ori chiar mii de metri altitudine, pe pajiști tunse la milimetru, de un verde special, austriac, cu variațiile sale dictate de lumină, sub piscurile albăstrii ale Dolomiților, pe care un Dumnezeu grăbit le-a retezat imperfect cu dalta demiurgică. Nu ne prea dezmeticim când trecem granița din Österreich în Italia, pe lângă înscrisul cu steluțele Uniunii Europene, pe lângă monumentul și caserma care amintesc că pe aici s-au dat crunte bătălii din Marele Război în urma cărora această parte de lume a revenit statului italian. Noi am venit aici însă pentru motive mai pașnice, care au legătură cu o anumită abație viticolă și cu un anume festival de vin.


Galerie foto: Abbazia di Novacella, Austria și Südtirol pe drum, Austrii de tot felul, Bad Blumau iar, Brixen, Crama abației, Mühlbach